Învăţături - II

METANIILE, ÎNCHINĂCIUNILE şi ÎNGENUNCHERILE fac parte din închinarea pe care dreptcredinciosul creştin o datorează lui Dumnezeu. Ele sunt semnele smereniei duhovniceşti şi nevoinţele trupului. De asemenea, sunt tainice închipuiri ale dumnezeeştii lucrări de mântuire. De pildă, plecarea genunchilor la pământ înseamnă căderea omului în tina păcatului; iar scularea de la pământ închipuie ridicarea neamului omenesc din osânda păcatului strămoşesc, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. De aceea, metaniile, închinăciunile, îngenunchierele, împreunate cu lacrimi şi cu rugăciuni, înmoaie uscăciunea inimii şi umilesc trufia gândului în orice vreme, dar mai ales în timpul sfintelor posturi. Creştinul să nu se lipsească deci, niciodată, de aceste arme ale duhului. Şi, ca să ştie cum să le facă, cum să le folosească, pravila grăieşte:
Metaniile mari se cheamă plecările la pământ. Credinciosul face, mai întâi, semnul sfintei cruci; apoi, se pleacă până când atinge pământul cu palmele, cu genunchii şi cu fruntea şi, ridicându-se, face iarăşi cruce. La fiecare metanie rosteşte rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; iar când metania este pentru Maica Domnului zice: “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Marie, mântuieşte-mă pe mine, păcătorul”.
Închinăciunile sunt plecările cu mâna până la pământ, după ce ţi-ai fîăcut semnul sfintei cruci.
Îngenunchierile se fac în timpul Sfintei Liturghii: la citirea Evangheliei, la ieşirea cu Sfintele Daruri, al Axion, şi la orice rugăciune, când cineva are dragoste şi evalvie. Creştinii dreptcredincioşi pun la pământ amândoi genunchii, nu numai un genunchi, cum au obiceiul catolicii.