Să se ştie că aceste învăţături nu sunt rugăciuni. Ci ele sunt trebuincioase oricărui creştin, ca să ştie cum să se închine, cum să se roage lui Dumnezeu şi cum trebuie să fie rugăciunea sa.
SFÂNTA CRUCE este armă lucrată de Dumnezeu, pavăza credinţei, coif neclintit în războaie, sabie cu două ascuţişuri a credincioşilor împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, văpaie de care se topeşte neruţinatul diavol cum se topeşte ceara de faţa focului. Pentru aceea zice Sfântul al Ierusalimului: “Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă: când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli; şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea şi în orice loc sau timp”. Dar să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat. Ci crucea ta să fie dreaptă şi adevărată. Adică: împreunează, cum se cuvine, cele trei degete mari ale mânii drepte – căci ele închipuiesc Treimea ce ade-o fiinţă: tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; iar degetele mici lipeşte-le strâns de podul palmei – de vreme ce ele arată pe Adam şi Eva, care, cu smerenie li pocăinţă, se pleacă nedespărţitei Treimi. După aceea, du mana ta dreapta şi zi: În numele tatălui, (la frunte) şi al Fiului (la pântece) şi al Sfântului Duh,(la cei doi umeri). Amin.
Pentru că fruntea închipuie cerul, pântecele – pământul, iar umerii – locul şi semnul puterii. Aşa spun Sfinţii Părinţi. Şi toti ei arată, în tâlcuirile lor, că ridicând mâna la frunte cerem Tatălui din ceruri - Înţelepciunea şi Cugetul cel mai înalt - să sfinţească neputincioasa şi slăbănoaga noastră minte şi s-o izbăvească de gânduri rele; pogorând-o l apântece, ne rugăm Fiului, care s-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând mâna dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care împlineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune; iar când zicem Amin, făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii, pentru că vorba “amin” înseamnă “aşa să fie”.
SFÂNTA CRUCE este armă lucrată de Dumnezeu, pavăza credinţei, coif neclintit în războaie, sabie cu două ascuţişuri a credincioşilor împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, văpaie de care se topeşte neruţinatul diavol cum se topeşte ceara de faţa focului. Pentru aceea zice Sfântul al Ierusalimului: “Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă: când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli; şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea şi în orice loc sau timp”. Dar să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat. Ci crucea ta să fie dreaptă şi adevărată. Adică: împreunează, cum se cuvine, cele trei degete mari ale mânii drepte – căci ele închipuiesc Treimea ce ade-o fiinţă: tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; iar degetele mici lipeşte-le strâns de podul palmei – de vreme ce ele arată pe Adam şi Eva, care, cu smerenie li pocăinţă, se pleacă nedespărţitei Treimi. După aceea, du mana ta dreapta şi zi: În numele tatălui, (la frunte) şi al Fiului (la pântece) şi al Sfântului Duh,(la cei doi umeri). Amin.
Pentru că fruntea închipuie cerul, pântecele – pământul, iar umerii – locul şi semnul puterii. Aşa spun Sfinţii Părinţi. Şi toti ei arată, în tâlcuirile lor, că ridicând mâna la frunte cerem Tatălui din ceruri - Înţelepciunea şi Cugetul cel mai înalt - să sfinţească neputincioasa şi slăbănoaga noastră minte şi s-o izbăvească de gânduri rele; pogorând-o l apântece, ne rugăm Fiului, care s-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând mâna dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care împlineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune; iar când zicem Amin, făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii, pentru că vorba “amin” înseamnă “aşa să fie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu