Învăţături - III

RUGĂCIUNEA. Un pustnic numeşte rugăciunea: “plugăria sufletului”. Potrivită este asemănarea aceasta. De vreme ce, numai prin rugăciune îndurarea lui Dumnezeu desţeleneşte sufletele noastre şi numai printr-însa milostivirea cerescului Părinte rourează uscăciunea inimilor omneşti şi odrăsleşte, din pământul lor, lanuri cu roade bune. Despre negrăita ei putere şi nespusul ei folos, un alt putnic zice: “Precum vederea este mai mare decât toate simţirile, aşa şi rugăciunea este mai mare decât toate faptele bune”, vrând să spună prin aceste graiuri că: numai cine se roagă, poate să aibă şi fapte bune.
Dar, pentru ca rugăciune ta să fie rug de foc, ce urcă de la pământ la cer, şi ca să audă Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii taleîn zi şi în noapte, la vreme de primejdie şi de boală, la lucrul şi la neputinţa ta, precum şi la orice trebuinţă, se cade să faci această rugăciune: “Cu lacrimi de pocăinţă şi cu zdorbire de cuget”, după cuvântul care zice: “Dă-mi lacrimi să mă pocăiesc”; “Cu duh umilit, cu inimă înfrântă şi smerită” aşa cum se ruga proorocul David, cântând: “…duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”; “Cu nebiruită şi neobosită nădejde” căci aşa spune Mântuitorul: “Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că veţi lua şi va fi vouă”; “Cu nespurcate buze” adică să nu ceri lui Dumnezeu cele ce sunt spre răul tău şi al aproapelui, fiindcă atunci rugăciunea ta se preface întru păcat; “Cu neîncetare” după porunca Mântuitorului care ne îndeamnă: “Neîncetat vă rugaţi”.
Şi astfel rugându-vă, se va da vouă toate şi se vor umple inimile şi casele voastre de untdelemn al bucuriei, de duhovnicească alifie, de vin şi de toate bunătăţile cele de pe pământ şi cele veşnice.
Să mai ştii şi aceasta frate: pentru marile şi grele tale trebuinţe, mergi la Biserică şi la preoţii ei, ca să se roage pentru tine, căci aceia au plinirea tuturor harurilor.