sâmbătă, 28 august 2010

Rugăciune către Domnul şi către toţi Sfinţii



Din rânduiala Sfântului Munte Athos

Doamne, Domnul meu, prea dulcele meu Iisuse Hristoase, Dumnezeul îndurărilor, adâncul milei, cela ce îţi pare rău de răutăţile oamenilor, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc acum şi vin cu credinţă, şi mă miluieşte pe mine, păcătosul, desfrânatul, spurcatul, ticălosul, hulitorul, câlcâtorul de jurământ, mincinosul, ocărâtorul, gâlcevitorul, clevetitorul, mâniosul, pomenitorul de rău, zavistnicul, pricinuitorul de sminteli, neînduratul, nemilostivul, iubitorul de avere, iubitorul de slavă, iubitorul de desmierdare, lacomul, necumpătatul, leneşul, pricinuitorul de râs, risipitul cu mintea, trufaşul, nebăgătorul de seamă la dumnezeeştile tale porunci, şi nu pentru mulţimea greşelilor mele să fiu dat mulţimei muncilor.
Ci tu, Doamne, Dumnezeul meu, cel îndelung răbdător şi îndurat, milostiveşte-te spre inima mea cea zdrobită de păcate şi osândită de conştiinţă, pentru ca nu am păzit sfintele făgăduinţe ale sfântului botez. Şi acum, pentru aceste făgăduinţe, suspin şi mă tânguiesc, rugându-mă ca sa fiu miluit în dar şi, pentru bunatatea ta, iertat în ziua cea înfricoşată a judecăţii de munci izbăvit. Aşa Doamne, Domnul meu prea dulce al meu Iisuse, mântuieşte-mă pe mine cel deznădăjduit şi nu mă ruşina în nădejedea şi aşteptarea mea. Milostiveşte-te spre mine, cel ce chem milele tale; curăţeşte-mă pe mine cel întinat, albeşte-mi haina mea cea mânjită şi mă mântuieşte pe mine desfrântul. Să nu mă osândeşti pe mine cel osândit, să nu dai fiarelor gânditoare suflet care te cheamă pe tine, să nu mă găseşti vinovat de focul gheenei, pentru călcarea făgăduinţelor şi sfinţitelor aşezăminte ale sfântului botez.
Doamne, Domnul meu, prea dulcele meu Iisuse, cel îndelung răbdător, care suferi răutăţile şi nu te căieşti de darurile tale, învredniceşte-mă de astăzi înainte să-ţi slujesc ţie curat, întru lucruri bune şi să fac roadă vrednică de pocăinţă.
Doamne, Domnul meu, prea dulcele meu Iisuse, cel atotţiitor, atotputernic şi tare, sădeşte în inima mea frica ta şi dragostea legilor tale. Mintea mea o luminează cu razele tale, simţirile mele le supune cuvântului tău, voia mea o întoarce către tine, cela ce eşti singura dorinţă adevărată, limba mea o învaţă să zică totdeauna: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru fericita pururea Fecioara, Născătoare de Dumnezeu, milostiv fii mie păcătosului şi mă mântuieşte. Doamne, prin cinstita şi de viaţă făcătoare Crucea ta, păzeşte-mă. Doamne, prin Sfinţii tăi apostoli şi mucenici, într-armează-mă. Doamne, pentru toţi sfinţii ă trimite peste mine mila ta cea mare şi în dar mă mântuieşte pe mine cel ce sunt răscumpărat cu sângele tău cel prea scump.
Întinăciunile cele vechi ale păcatelor mele şterge-le, duhurile înverşunării şi ale răutăţii de la mine goneşte-le; de împătimirile veacului acestuia izbăveşte-mă; cu totul către dragostea veacului ce va să fie trage-mă; şi a călători pe calea cea strâmtă şi necăjită mă întăreşte, până la ziua şi ceasul şi răsuflarea mea cea mai de pe urmă, ca sufletul meu îngerilor celor buni să-l dau şi de vămile cele din vazduh să scap şi cu sfinţii cei din veac împreună să mă număr şi bunătăţilor celor veşnice să mă învrednicesc.
Prea milostivă Maică a prea dulcelui meu Iisus, roagă-te pentru mine, ticălosul şi păcătosul, ca să-mi asculte săraca mea rugăciune Fiul tău şi Dumnezeu. Cruce prea cinstită, arma şi semnul mântuirii noastre, goneşte de la mine tot gândul şi toată vrăjmăşia puterii potrivnice, ce se lucrează prin draci şi prin oameni. Mai marilor voievozi, Mihail şi Gavriil, chezăşuitorii şi izbăvitorii mei, sfinte îngere, păzitorul şi acoperitorul meu şi toţi sfinţii îngeri ai lui Dumnezeu, povăţuiţi-mă la voia lui Dumnezeu, cea prea sfântă., ajutaţi neputinţei mele, de care sunt cuprins şi cu trupul şi cu voinţa, păziţi-mă de vicleşugurile vrăjmaşilor şi vă rugaţi milostivului Ziditor, ca să mă miluiască pe mine, călcătorul poruncilor lui sfinte, şi să mă ajute să petrec în pace sufletească şi în pocăinţă adevărată până la sfârşitul vieţii mele. Iar la ieşirea sufletului meu din trup, fiţi lângă mine aproape mângâietori, acoperindu-mă, păzindu-mă şi luându-mi parte pentru izbăvirea de muncile cele de sub pământ, numai din mila lui Dumnezeu.
Sfinte slăvite Ioane, Proorocule, Înainte-Mergătorule şi Botezătorule al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru mine, păcătosul. Sfinţilor slăviţilor, de Dumnezeu propovăduitori şi verhovnici ai apostolilor, Petru şi Pavel, Ioan de Dumnezeu cuvântătorule, împreună cu ceilalţi evanghelişti şi apostoli, rugaţi-vă pentru mine păcătorul. Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi, Ioachim şi Ana, Iosif logodnicule şi Simion de Dumnezeu primitorule, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Sfinţilor prooroci şi propovăduitori ai venirii lui Hristos Dumnezeu, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Sfinţilor părinţi, păstori şi învăţători ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore, Ioan Gură de Aur, Atanasie, Chiril, Nicolae, Spiridon şi toţi sfinţii ierarhi, rugaţi-vă pentru mine păcătosul.
Sfinţilor sfinţiţilor mucenici, cuvioşilor mucenici şi mărturisitori, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Sfinţilor marilor mucenici: Dimitrie, Gheorghe, Teodor, Artemie, Procopie, cei 40 de mucenici şi toţi sfinţii mucenici, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Sfinţilor cei fără de argint şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, şi ceilalţi, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Cuvioşilor de Dumnezeu putătorilor părinţi: Antonie, Pavel, Eftimie, Sava, Arsenie, Onufrie, Pahomie, Teodosie, Efrem, Ioan Damaschin, Ioan al Scării, Petru, Atanasie şi toţi cuvioşii, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul. Cuvioasă maică Marie Egipteanca, maica noastră Paraschiva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla, şi celelalte cuvioase femei, care bine aţi pustnicitşi v-aţi nevoit şi pe Hristos aţi mărturisit, rugaţi-vă pentru mine păcătosul. Toţi sfinţii cei ce din veac bine aţi plăcut Domnului, rugaţi-vă pentru mine, cel fără de răspuns şi care sunt mai păcătos ca toţi păcătoşii cei din veac.
Ale căror rugăciuni şi cereri primindu-le şi ascultându-le, Doamne Dumnezeul meu, prea dulcele meu Iisuse, iartă-mi orice ţi-am greşit de la naştere şi până în ziua şi ceasul de acum cu cuvântul, cu lucrul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cu mintea şi cu cugetul şi cu toate simţirile mele. Asemenea, iartă şi miluieşte şi pe părinţii şi fraţii mei şi pe toţi cei de pretutindinea arhierei, preoţi, monahi, monahii şi drept credincioşi creştini, pe cei ce mă urăsc şi mă iubesc, pe cei ce mă miluiesc şi îmi slujesc, pe cei ce mi-au poruncit mie nevrednicului să mă rog pentru dânşii, pe cei ce i-am vătămat sau i-am scârbit sau i-am blestemat, pe cei ce cele asemenea mie îmi fac sau mi-au făcut. Şi dăruieşte cele de folos sufletelor noastre, în veacul acesta şi în cel viitor, aşa cum bine voieşte iubirea Ta de oameni. Odihneşte şi pe cei mai înainte răposaţi părinţi şi fraţi ai noştri, şi pentru rugăciunile tuturor, milostiveşte-te spre mine, ticălosul, şi fă-mă cum voieşti, măcar de voiesc, măcar de nu voiesc.
Învredniceşte-mă, nevinovat şi fără de osândă, a mă împărtăşi cu prea curatele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine, şi nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie, apropiindu-mă de dânsele cu nevrednicie; ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre izbăvirea de muncile cele veşnice şi spre arvuna vieţii fără de sfârşit şi fericite, întru care mă aşează împreună cu toţi sfinţii cei ce din veac ţi-au placut Ţie, Doamne Dumnezeu meu, prea dulcele meu Iisuse. Că Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea cea de la toţi, împeună şi Părintelui tău cel fără de început şi prea Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin



joi, 26 august 2010

Adormirea Maicii Domnului


Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.


Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o; căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşuit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

Izvorul Tămăduirii


În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Data sărbătorii este schimbătoare, în funcţie de Paşte. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii vorbeşte şi despre rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, iubită ca un izvor binefăcător revărsat peste oameni, Maica revărsându-se peste oameni, prin mijlocirea apei. Deşi tradiţia creştină pomeneşte de acest izvor ca fiind cât se poate de real, fiind reţinut şi cazul unui orb vindecat cu această apă, semnificaţia Izvorului Tămăduirii depăşeşte sensul imediat, al vindecării trupurilor bolnave, implicând un sens profund. În zilele după Învierea Mântuitorului, când creştinii, pe lângă împărtăşirea bucuriei înfrângerii materiei de către Hristos, îşi întreţin trupurile cu mese bogate, este interpusă sărbătoarea Izvorului Tămăduirii tocmai pentru a înlătura slăbiciunea umană, lăcomia unor trupuri prea grele ca să mai fie loc şi de fiinţă. Asimilarea Maicii Domnului ca Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece ea este mijlocitoarea către Iisus, este cea prin care a izvorât Duhul Sfânt, fiind posibilă naşterea Mântuitorului. Ca Mamă a Mântuitorului, Fecioara Maria a îndurat toate suferinţele la care a fost supus Fiul Său, iar creştinii aflaţi în necaz caută în chip deosebit ajutor la Maica Domnului.

Naşterea Maicii Domnului


Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică.

Botezul Domnului



În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.

Intrarea Domnului în Ierusalim


Troparul Intrării Domnului în Ierusalim

Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o,
pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.
Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând,
Ţie, Biruitorului morţii, strigăm:
Osana Celui dintru înălţime!
Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Tropar
Îngropându-ne împreună cu Tine prin Botez, Hristoase, Dumnezeul nostru,
vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta şi, cântând, strigăm:
Osana Celui dintru înălţime,
binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului!
Cu stâlpări lăudându-L mai înainte,
cu lemne mai pe urmă au prins pe Hristos Dumnezeu nemulţumitorii iudei;
iar noi, cu credinţă neschimbată pururea lăudându-L, ca pe un făcător de bine,
totdeauna strigăm către dânsul:
Binecuvântat eşti, Cel ce ai venit să chemi pe Adam!

Pe scaun, în cer, şi pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule,
laudă de la îngeri ai primit
Şi cântare de la pruncii cei ce strigau Ţie:
Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam!

Învierea Domnului


Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă învierii Tale, Hristoase! Slavă împărăţiei Tale! Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!

Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără-de-moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!


Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti! Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morţi S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.

Propovăduirea Învierii cea luminată înţelegând-o de la înger uceniţele Domnului şi lepădând osândirea cea strămoşească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.

Puterile îngereşti la mormântul Tău şi străjerii au amorţit şi sta Maria la mormânt, căutând preacurat Trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul; întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!

Stricat-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui ai poruncit că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

Dintru înălţime Te-ai pogorât, Milostive; îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozeşti pe noi din patimi. Cela ce eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!

Întâmpinarea Domnului


Troparul Întâmpinării Domnului

Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric: Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe slobozitorul sufletelor noastre. Cel ce ne-a dăruit nouă şi învierea.
Astăzi sfinţita Maică şi cea mai înaltă decât Biserica, la Biserica a venit, arătând lumii pe Făcătorul de lume şi Dătătorul Legii, pe Care şi în braţe primindu-L bătranul Simeon, bucurându-se a strigat: “Acum slobozeşte pe robul Tău, că Te-am văzut pe Tine, mântuirea sufletelor noastre”.

Naşterea Domnului



EVANGHELIA LA NAŞTEREA DOMNULUI


Evanghelia după Matei cap. 2, 1-12


"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor."

TROPARUL NAŞTERII DOMNULUI

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştiinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţi, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

miercuri, 25 august 2010

Rugăciunea pentru DUMINICĂ


De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om; pentru aceasta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin ţie şi-ţi mulţumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut tuturor zidirilor tale. Cu adevărat, se bucură şi se veseleşte inima mea când stau şi cuget că numai tu singur eşti Dumnezeu sfânt, înţelept, milostiv, purtător de grijă, bu, puternic, necuprins şi, în puţine cuvinte, nu-ţi lipseşte vreo bunătate sau vreo mărire. Mă bucur de asemenea, că tu eşti Dumnezeu în trei feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toţi cei ce se închină la alţi dumnezei; că nu este alt Dumnezeu afară de tine. Pentru aceasta, fă să sporească creştinii în slavă şi bunătate; d evreme ce ei numai pe tine te cunosc Dumnezeu adevărat şi te mărturisec şi te măresc şi ţi se închină ş-ţi slujesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea. O, Părinte sfinte!miluieşte-ne. O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu! Mântuieşte-ne de iad. O Duhule Sfinte, dă-ne darul tău şi acoperământul tău. Aşa Doamne şi Ziditorul meu, ascultă rugăciunile şi cererile sufletului meu cel păcătos şi dă-mi, smeritul şi nevrednicul, darul tău; ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca ta şi după porunca Bisericii tale şi Maicii noastre. Dăruieşte-mi pocăinţă adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăţiei tale şi împotriva sufletului meu şi a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiţi de astăzi înainte greşelille mele cele multe. După mulţimea milelor tale, mulţumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătătţi, ce-mi trimiţi în toate zilele, şi mai vârtos pentru înnoinrea sufletului meu, pentru răbdarea ta cea mare; că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci îngăduieşti şi-mi aştepţi pocăinţa, ca un iertător bun şi milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai har să petrec bine şi creştineşte întru această săptămână, fără de a-ţi greşi cu gândul cu voinţa, cu cuvântul, cu fapta, întru slava şi cinstea bunei vestiri a sfintei Maicii tale şi a învierii tale celei de a treia zi şi a venirii Duhului tău cel sfânt asupra apostolilor. Deosebi, încă, mă rog întru această rugăciune a mea pentru tot sufletul creştinesc cel scârbit şi dosădit, ca să se învrednicească milei şi ajutorului tău. Iar, pentru sfintele tale patimi şi moartea ta cea slăvită, dumireşte pe păcătoşi să se cunoască şi să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze prin mărturisire, să urască păcatele lor şi să se lase de ele şi să se afle gata şi cuminecaţi, cu inima curată, în ceasul morţii lor, şi-i învredniceşte pe toţi, şi pe cei vii şi pe cei morţi, veşnicei tale împărăţii; răscumpără-i pe ei şi pe noi cu prea sfânt Sângele tău; înviază-ne cu învierea ta; suie-ne la cer cu înălţarea ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea pentru SÂMBĂTĂ


Doamne, Iisuse Hristoase, Judecătorul meu şi veşnice Dumnezeule, cunosc cu adevărat că păcatele mele nu poate nici condeiul să le scrie, nici limba să le povestească, nici mintea să le priceapă, căci sunt fără de număr şi covârşesc stele cerului şi nisipul mării. Pentru aceea, te rog, întru această zi întru care te-ai aşezat în groapă de Iosif şi Nicodim şi te-ai pogorât în iad cu sfântul şi îndumnezeitul tău suflet, şi ai izgonit întunericul de acolo cu lumina dumnezeirii tale, şi ai adus bucurie mare strămoşilor noştri, şi i-ai mântuit dintru acea cumplită robie şi i-ai suit în rai, îngroapă şi păcatele mel şi gândurile mele cele rel şi cugetele cele viclene, în groapa uitării; pentru ca să piară din mintea mea şi să nu mai stea vii, să lupte cu sufletul meu. Şi mă curăţeşte de astăzi înainte, sufleteşte şi trupeşte, de urâtele şi necuratele mele lucruri, şi luminează întunecatul iad al inimii mele, şi îndepărtează întunericul păcatelor mele şi suie mintea mea la cer, pentru ca să mă bucur de faţă ta. Aşa, Doamne, primeşte rugăciunea iubitei tale Miaci, care te-a născut fecioară şi te-a ţinut, şi te-a aplecat, şi te-a crescut, care auzea învăţăturile tale şi se bucura, care vedea minunile tale şi se veselea duhul ei, care căuta faţa ta cea sfântă şi se bucura sufletul ei, care te-a văzut pe cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile tale i s-a rănit inima, care împreună cu învăţăceii şi cu mironosiţele te-a pus în mormânt, care te-a văzut a treia zi din morţi înviat şi, la înălţarea ta, te-a văzut suindu-te de pe pământ la cer, însoţit de sfinţii tăi îngeri. Încă, Doamne, şi pentru dragostea sfinţilor tăi, care te roagă împreună cu toţi pentru întreaga lume, fă milă şi cu cei vii şi cu cei morţi, către care zic şi eu nevrednicul: O, fericiţi oameni ai lui Dumnezeu! Nu conteniţi a vă ruga ziua şi noaptea lui Dumnezeu, pentru noi ticăloşii şi păcătoşii, care pururea îi greşim cu atâtea nemăsurate păcate; aduceţi-vă aminte că şi voi aţi călătorit, ca şi noi, întru această lume, ispitiţi şi depărtaţi de cei răi, şi aveaţi trebuinţă de darul lui Dumnezeu, pe care cu multe lacrimi l-aţi cert atunci şi l-aţi câştigat şi v-aţi slujit de dânsul; şi faceţi, sfinţi ai lui Dumnezeu, să-l câştigăm şi noi, că ne trebuie foarte darul şi ajutorul lui Dumnezeu, şi nu-la avem, nici nu-l aflăm; căci nu-l cerem precum se cade şi precum vrea Dumnezeu şi legea lui. Voi vedeţi şi socotiţice trebuie în Biserica lui Dumnezeu şi ce lucru lipseşte fiecărui om. Drept aceea, cereţi lui Dumnezeu la vreme şi nu încetaţi niciodată rugându-vă pentru ca să câştige pururea, prin rugăciunile voastre, păcătoşii iertarea, săracii ajutorul întristaţii mângâierea, bolnavii sănătatea, nebunii înţelepciunea, tulburaţii liniştea, cei depărtaţi ocrotirea şi toţi împreunăc darul lui Dumnezeu şi folosul cel sufletesc; întru mărirea lui Dumnezeu, cel în Treime lăudat, căruia se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

Rugăciunea pentru VINERI


Doamne, Iisuse Hristoase, dulcele Mântuitor al sufletului meu! – mărturisesc înaintea ta, întru această zi a răstignirii tale, întru care ai pătimit şi ai luat moarte, pentru păcatele noastre, pe cruce, că eu sunt cel ce te-am răstignit cu păcatele mele cel multe şi cu fărădelegile mele cele rele. Pentru aceea mă rog bunătăţii tale cei nespuse, să mă faci şi pe mine părtaş sfintelor tale patimi, constitelor răni şi morţii tale celei de viaţă făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc, prin harul tău, să rabd şi eu asemenea pentru dragostea ta, precum tu, cel milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă întru aceasta pururea cu aceeaşi putere şi răbdare ce ai avut, când te-au răstignit nemulţumitorii farisei. Întăreşte-mă drept aceea, Doamne, să ridic cu bucurie, de astăzi înainte, crucea ta cu mare pocăinţă. Şi, pentru urâciunea cugetelor şi voinţelor mele cele rele, sădeşte în inima mea întristarea morţii tale, să o simt precum a simţit-o iubita ta maică, ucenicii tăi şi femeile cele purtătoare de mir, ce stăteau lângă crucea ta. Şi îmi luminează simţirile mele cele sufleteşti, pentru ca să se mişte şi să cunoască moartea ta, precum ai făcut de te-au cunoscut zidirile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la răstignirea ta, şi mai vârtos cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi ţi s-a plecat, de l-ai aşezat în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharul cel rău, darul tău, precum ai dat atunci aceluia, şi-mi iartă păcatele, pentru sfintele tale patimi, şi mă aşază cu bună întoarcere şi pocăinţă împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi ziditor ce eşti. Asemenea fă şi la toţi creştinii vii şi morţi, precum se roagă în toate zilele sfânta ta Biserică, şi le iartă lor păcatele şi-i învredniceşte pe ei împărăţiei tale, pentru ca să vadă lumina ta şi să te slăvească. Mă închin crucii tale, Hristoase, şi zic către dânsa, pentru dragostea ta: „Bucură-te, cinstită cruce a lui Hristos! Că tu ai mântuit lumea, prin pironirea lui Iisus pe tine; bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rosul vieţii ce ne-a izbăvit din moartea păcatului; bucură-te, drugul cel tare, ce ai sfărâmat uşile iadului; bucură-te cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului. Mă bucur şi eu, pentru că văd pe vrăjmaşii tăi surpaţi jos şi pe prietenii tăi împărăţind în ceruri, pe vrăjmaşii tăi biruiţi de povara ta şi pe creştinii ce ţi se închină înarmaţi cu puterea ta”. O, răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi! O, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri şi câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai încă pilda adevăratei răbdări! Drept aceea, cum să fug de cruce, vâzând pe Dumnezeul meu ridicat pe ea; să-mi pară grele caznele văzând pe Stăpânul meu că le iubeşte, le cere şi le socoteşte de mare mărire? Ruşine-mi este, cu adevărat, de mă voiu întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau pentru ispitele ce-mi aduc vrăjmaşii, trupul şi gândul meu cel rău, sau pentru sărăcia şi bolile ce-mi vin din depărtarea lui Dumnezeu de la mine, pentru păcatele mele. De vreme ce, toate acestea le trimite Dumnezeu, pentru ca să mă apropii de le mai mult şi pentru ca să-l slăvesc, şi mă pedepseşte întru această viaţă pentru binele meu şi pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru împărăţia lui. Aşa fiind, înmulţeşte-mi, Doamne, ostenelile, ispitele şi durerile mele, ca să-mi înmulţeşti cu prisosinţă răbdarea, puterea, muţumita şi binecuvântarea în patimile ce voiu suferi. Pentru că cunosc că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb d enu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, rău de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi dumnezeiasc ta putere şi cu darul sfintei tale cruci; căreia mă închin, o slăvesc acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

şi troparele:

Cela ce în ziua şi în ceasul al şaselea pe cruce ai pironit păcatul, cel cu îndrăzneală făcut de Adam în rai; şi zapisul greşelilor noastre rupe-l, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi.
Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii pe cruce răstignit, a zis: De n-ar fi fost Dumnezeu întrupat acesta, carele cu noi s-a răstignit, soarele nu şi-ar fi ascuns rezele sale, nici nu s-aă fi clătinat pământul, cutremurându-se; ci Cela ce toate le-ai suferit, pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia ta.

Rugăciunea pentru JOI


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, precum în ziua de astăzi te-ai sculat de la cină şi ai spălat cu mare smerenie picioarele ucenicilor tăi şi ale vânzătorului şi întru această seară le-ai dat Sfântul tău Trup şi Sângele tău, luând întru mâinile tale cele sfinte pâine şi vin şi, binecuvântându-le şi făcându-le Trupul şi Sângele tău i-ai împărtăşit zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul şi Sângele meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre», întru care zi te-ai înălţat la ceruri şi ai şezut de-a-dreapta lui Dumnezeu Tatălui tău, să împărăţeşti ca un fiu iubit împreună cu el în veci, şi eu te rog, pentru rugăciunile ucenicilor tăi şi ale sfinţilor Nicolae şi Spiridon, să ierţi greselile tuturor păcătoşilor, şi ale celor vii şi ale celor morţi, şi să-mi dai lacrimi fierbinţi şi darul tău cel curăţitor, ce a spălat picioarele ucenicilor tăi, să spele şi să curăţească astăzi inima mea cea spurcată şi sufletul meu şi să deschizi mintea mea, pentru ca să mă împărtăşesc cu curăţie, cu cucernicie şi cu smerenie cu sfintele tale Taine, şi acum şi în vremea morţii mele, şi să se suie cu bucurie sufletul meu în ceasul despărţirii mele împreună cu tine, şi fără de nicio frică sau întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului şi să intru întru cereasca ta mărire; ca să slăvesc şi să mă închin în veci numelui tău celui sfânt. Amin.

Rugăciunea pentru MIERCURI


Prea puternice şi iubitul meu Doamne! Imi aduc aminte că te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peşteră şi că te-ai vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoşii din mâinile diavolului. Pentru aceasta, te rog să te milostiveşti asupra mea, păcătosul, şi să mă răscumperi pe mine vânzătorul şi de toate zilele ucigaşul. Si aceasta să o faci pentru ca să cinstesc Naşterea ta cea sfântă şi mă închin dumnezeirii tale. Dă-mi, Doamne, iertare păcatelor mele cele multe şi putere să stau împotriva relelor trupului şi ale sufletului. Primeşte această mică a mea rugăciune şi smerita mea voinţă, că mă întristez pentru că te-am întristat şi mă amărăsc pentru că te-am mâhnit peste măsură. Incă, mă aduc pe mine ţie şi de voia mea mă dau în mâinile tale, pentru ca să mă pedepseşti precum mi se cade şi să mă tămăduieşti cu ierburi amare, ac un doctor bun, precum vei vrea ; pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai tu, Dumnezeul meu şi Ziditorul meu. La tine, drept aceea, am toată nădejdea mea, crezând că precum ai primit s te vinzi pentru mine, aşa îmi vei dărui şi acum mila ta, să mă răscumperi din veşnica muncă şi să mă aşezi întru împărăţia ta. Nu te depărta de la mine, care sunt mai rău vânzător decât Iuda ; nu lăsa să am în inima mea cugetele cele deşarte ale lumii ; nu mă slobozi să te îmbrăţişez şi să te sărut cu sărutare vicleană şi cu buze spurcate, nici să-ţi zic: «Bucură-te, Învăţătorule», cu gura mea cea spurcată, nici să te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele fără de lege, nici să te batjocoresc cu gândurile mele cele rele, precum făceau vrăjmaşii tăi pe vremea patimilor tale. Ci, ca femeia cea păcătoasă, să te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei; pentru ca să mă învrednicesc să aud şi eu din gura ta cea dulce: "Iertate să-ţi fie păcatele". Amin.

şi troparul:

Doamne, armă asupra diavolului crucea ta ne-ai dat-o nouă, că se scutură şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei ; că morţii i-ai sculat şi moartea ai surpat. Pentru aceasta, ne închinăm îngropării şi învierii tale.

Rugăciunea pentru MARŢI


O Doamne şi Dumnezeul meu! Astăzi stau osândit înaintea feţei tale celei sfinte şi-mi mărturisesc nevrednicia şi neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta, o, Izvor dulce şi Noianul milei ! mă rog să deschizi stavilele cerului şi să reverşi peste mine bunătăţile milostivirii tale, pentru ca să pot scaote lacrimi, să plâng şi să spăl şi să luminez sufletul meu de împuţiciunea păcatelor cu pocăinţă tare şi adevărată. La aceasta, îţi aduc mijlocitor pe Înainte Mergătorul ioan să te roage să-mi dai darul acesta, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi făclie luminată a Soarelui celui de taină, Hristos Dumnezeu! primeşte ticăloasa mea rugăciune. O, mărite proorocule! care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Fiul lui Dumnezeu te-a numit în evanghelie, tu cel ce ai dezlegat legăturile sterpiciunii părinţilor tăi, tu care ai arătat pe Stăpânul Hristos poporului, tu care Lai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul cel părintesc şi ai văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste dânsul ca un porumbel, ascultă cererea mea, aprinde făclia păcătosului meu suflet şi mă luminează cu darul tău, pentru că eu sunt spurcat cu gandurile mele cerele rele şi grozave, de vreme ce am risipit părinteasca mea moştenire şi m-am făcut asemenea cu dobitoacele cele nepricepute şi pasc împreună cu ele, ticălosul, la aceste pământeşti, fără a gândi vreodată la cele cereti. Adevărat, îngere pământesc al lui Dumnezeu şi omule ceresc, eu am covârşit pe toţi oamenii întru răutăţi şi întru lucrurile cele necuviincioase şi pururea mă tăvălesc în tina păcatului şi n-am rămas nici zi, nic ceas, nici clipă de ceas în voia lui Dumnezeu ; ci am făcut numai voia vrăjmaşului meu, legat şi tras de dânsul cu voia mea, ca Samson cu cei străini de neam şi mort în groapa poftelor celor rele, ac odinioară Olofern, care era mai mult beat de pofta sa cea rea, decât de vinul ce i-a dat înţeleapta şi viteaza Iudita, care ca pe un nevrednic vieţii l-a omorât. Deci, te rog, înviază-mă cu mijlocirea ta de aceasta moarte, tu care stai în cer înaintea Celui fără de moarte şi veşnicului Judecător, făcându-L să se milostivească asupra mea. Ca cela ce ai multă îndrăzneală la dragostea lui, întinde mâna cu care l-ai botezat şi strică gândurile mele cele rele şi mă întăreşte să săvârşesc viaţa mea pe calea cea bună a lui Dumnezeu, şi precum în viaţă învăţai poporul cu limba ta, aşa şi acum învaţă-mă şi pe mine cu darul tău şi luminează mintea mea în poruncile Domnului, depărtează de la mine toate împotrivirile sufletului, mântuieşte-mă de veşnica muncă şi mă învredniceşte împărăţiei cerului întru care te bucuri ; pentru ca să laud şi să măresc numele tău cel sfânt. O, proorocule şi botezătorule! scrie cuvintele mele în inima ta şi însemnează ale tale întru a mea, pentru ca să ţin minte şi să le păzesc până voi săvârşi viaţa mea. Să stai lângă mine în ceasul morţii mele, pentru ca să mă păzeşti de tot păcatul şi să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, să dea Dumnezeu creştinilor ajutor, şi celor vii şi celor morţi; să-i odihnească de nevoile cele multe şi, ca un Preaputernic, să le dăruiască toate cele trebuincioase şi să-i învrednicească împărăţiei sale. Amin.

Rugăciunea pentru LUNI


O veşnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă şi mare smerenie a inimii mele cunosc şi mărturisesc că greşesc în toate zilele dumnezeeştii tale dragoste. Pentru aceasta astăzi, că este Luni şi începutul spătămânii, cer ca să-mi laşi păcatele şi să mi le ierţi, rugându-mă cu smerenie milostivirii tale celei mari să-mi dai har să pun început bun, să port grijă şi să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atâtea osteneli şi ispite la sfânta ta răstignire, ca să mântuieşti zidirea ta. Si te rog, Dumnezeul meu şi Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine până la sfârşitul vieţii mele, întru cinstea şi mărirea împărăţiei tale şi pentru mântuirea mea. O, Doamne ! astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-te să fie voia ta în mine precum îţi place. Dă-mi îngăduială să pot răbda şi mă pedepseşte aici întru această lume, după mila ta, iar nu în cealaltă viaţă. Si iartă pe cei vii şi pe cei morţi, după rugăciunile sfintei tale Biserici, şi mă învredniceşte şi pe mine şi pe ceilalţi, să ne bucurăm de mărirea ta în rai. La acestea pun mijlocitori pe sfinţii tăi îngeri, către care zic: O, cereşti slujitori şi slugi ale lui Dumnezeu! Păzitori ai oamenilor şi vrăjmaşi ai diavolilor, mă închin vouă, fericite duhuri, şi mă bucur de mărirea voastră, căci pururea staţi neadormiţi întru voinţele Dumnezeului nostru, cu nmultă pripă şi credinţă; voi pururea căutaţi şi nu dormiţi, pururea slijiţi şi nu osteniţi, pururea luptaţi şi pururea biruiţi şi nu este alta grija voastră, fără numai să depărtaţi pe vrăjmaşii lui Dumnezeu de la zidirea lui. O, binecuvântaţi păzitori ai oamenilor! mă închin vouă şi vă mulţumesc pentru ajutorul cel de toate zilele de ne daţi, pentru povăţuirea ce ne faceţi, pentru darul ce-l cereţi adesea de la Dumnezeu pentru noi, şi deosebi vă mulţumesc pentru grija ce aveţi de mine, nevrednicul şi păcătosul. O, sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, şi tu Mihaile Arhanghele, ajutorul meu! nu vă scârbiţi de mine, nici mă lăsaţi pustiu, ci mă păziţi ziua şi noaptea, până îmi voiu da cu bună pocăinţă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu ; măcar că eu nu vă ascult, nici primesc luminările şi povăţuirile ce îmi faceţi pentru folosul meu. Incă vă rog să aveţi grija sufletului meu şi să opriţi puterea vrăjmaşului, pentru va să nu mă împresoare. Si să mă mântuiţi de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pentru ca să nu mai greşesc de acum înaintea Dumnezeului meu; şi mă învredniciţi să vă văd la moartea mea şi să staţi mprejurul meu şi să-mi mântuiţi sufletul meu şi să-l duceţi în ceruri, să se închine măririi feţei lui Dumnezeu şi să vadă bucuria sfinţilor lui; pentru ca să am pricină să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine, şi să spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor. Amin.

Pravila pe scurt - povăţuire


POVĂŢUIRE

Sunt împrejurări grele şi în afară de voinţă sau pricini deosebite: boală, călătorie, lucru necontenit, neputinţa de a avea la îndemână cartea de rugăciuni şi altele, când creştinul nu poate sau nu are răgazul răgazul trebuitor să se roage pe larg.
Pentru astfel de împrejurări şi pricini s-a aşezat aci pravila pe scurt. Ea acoperă îndatoririle de obşte de peste zi şi noapte ale creştinului, adică rânduiala ce amare a rugăciunilor. De vreme ce cuprinde părţile cele mai de seamă ale celor şapte laude, însuşite şi săvârşite de timpuriu de Biserica Otodoxă, după cuvântul proorocului şi neântrecutului psalmist David: “De şapte ori pe zi te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii tale” (Ps. 119).
Săvârşirea timpurie a celor şapte laude e întărită într-o tâlcuire a psalmului 118, pusă pe seama Sf. Ioan Gură de Aur, unde zice: “Toţi oamenii buni şi evlavioşi se roagă lui Dumnezeu de şapte ori pe zi; şi anume: mai întâi noaptea…după aceea dimineaţa…la ceasul al şaselea şi la ceasul al noulea…la apusul soarelui şi, la urmă, când ne duceam la somn; care (rugăciuni) alcătuiesc la un oc numărul şapte”.
Firul celor şapte laude, în pravila pe scurt, se vede în: psalmul 50 – rugăciunea de umilinţă cu care întâmpinăm miezul nopţii şi zorile deşteptării noastre din nou la viaţă si lucru – şi rugăciunea de luminarea minţii către Mântuitorul, din ceasul întâi; apoi, mărturisirea de credinţă sau crezul – testamentul pe scurt al oricărui creştin, rostit în pragul dimineţii; troparul ceasului al treilea, în care a avut loc sfătuirea pentru uciderea lui Hristos şi pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, şi troparul ceasului al şaselea, care ne aminteşte de înfricoşatele chinuri ale Mântuitorului: scuiparea şi batjocorirea, cununa de spini şi trestia în dreapta lui, răstignirea pe cruce; iar vremea de seară este înfăţişată prin minunate rugăciuni de nădejde în Sfânta Treime şi punerea sub ocrotirea de slavă a Maicii Domnului: “Cela ce în toată vremea…”, pentru ceasul al noulea, “Lumină lină…”, pentru slujba de seară, şi pentru următoarele, pentru mergerea către somn.
La locul cuvenit, s-au rânduit câteva rugăciuni de pomenire şi cercetarea cugetului, împreună cu rugăciunile neapărat trebuitoare pentru iertarea păcatelor.

PRAVILA PE SCURT

Să se ştie, că această pravilă pe scurt este un fel de pogorământ, adică un fel de scutire d erânduială pe larg a rugăciunilor, dar numai pentru împrejurările amintite mai sus.
Fiind scurtă şi ca să fie oricând l aîndemână, creştinul se cuvine s-o înveţe pe de rost.
Astfel, creştinul este îndatorat să-şi facă rânduiala pe larg de la iRugăciuni de zi şi de noapte; aceea fiind pravila de mijloc a oricărui credincios, cuvenită lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului.

Rugăciunea ceasurilor


A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

Câte un stih, drept rugăciune, pentru fiecare oră din zi şi din noapte; sau toate laolaltă.

PENTRU CEASURILE NOPŢII

Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele tău cel ceresc.
Doamne, izbăveşte-mă de muncile de veci.
Doamne, de am greşit măcar cu mintea, măcar cu gândul sau cu cuvântul sau cu lucrul, iartă-mă.
Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea, de neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită.
Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea.
Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am greşti, iat, ca un Dumnezeu ăndurător, mă miluieşte, văzând neputinţa sufletului emu.
Doamne, trimite mila ta întru ajutorul meu, ca să proslăvesc prea sfânt numele tău.
Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robu tău, în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun.
Doamne Dumnezeul meu, deşi n-am făcut nimic bun înaintea ta, dă-mi harul tău, să pun început bun.
Doamne, stropeşte inima mea cu roua harului tău.
Doamne al cerului şi al pământului, pomeneşte-mă pe mine, robul tău, ruşinatul şi necuratul, întru împărăţia ta. Amin.


PENTRU CEASURILE ZILEI

Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă.
Doamne, nu mă lăsa pe mine.
Doamne, nu mă duce pe mine în ispită.
Doamne, dă-mi cuget bun.
Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă.
Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele.
Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare.
Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe.
Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica ta în inima mea.
Doamne, învredniceşte-mă să te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac întru toate voia ta.
Doamne, apără-mă de oamenii gâlcevitori, de draci şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase.
Doamne, ştiu că faci precum vrei tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul, voia ta.
Că binecuvântat eşti în veci. Amin.


Rugăciunea cea mai scurtă



Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.
Dumnezeule, curăţeşte păcatele mele şi mă miluieşte.


RUGĂCIUNEA CEA MAI SCURTĂ


La semnul Sfintei Cruci
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Amin

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi.


DOXOLOGIA MICĂ
una din cele mai vechi rugăciuni

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

La vreme de necaz şi ispită
Se rosteşte tare sau în gând, cu mintea şi inima, făcând parte din rugăciunea necurmată. Repetată de 40 de ori, este plata păcatelor noastre de peste zi.

Doamne miluieşte.
sau
Iisuse, miluieşte-mă.
sau
Hristoase, miluieşte-mă.
sau
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
sau
Prea Sfântă Treime, miluieşte-mă.
sau
Maica lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
sau
Îngerul lui Hristos, miluieşte-mă.
sau
Sfinte (pomeneşte numele sfântului al cărui nume îl porţi) ocrotitorul meu, miluieşte-mă.
sau toate laoalaltă.


CELE 12 ÎNCHINĂCIUNI
Se pot rosti oricând, dar mai ales în Postul Mare, repetându-se toate de tei ori.

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.
(o închinăciune)
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul.
(o închinăciune)
Cela ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă.
(o închinăciune)
Fără de număr am greşti, Doamne, iartă-mă.
(o închinăciune)


STIHURI DIN PSALMI
Se poate alege şi învăţa pe de rost orice verset din Psaltire.

La nevoie de ajutor:
Grăbeşte, Doamne, de-mi ajută! Doamne, vino degrab în ajutorul meu! (Ps. 69,1)
Eu sunt necăjit şi sărac, Dumnezeule, vino degrab în ajutorul meu! Nu zăbovi, Doamne, că tu eşti scutul şi izbăvitorul meu! (Ps. 69,7)

La necazuri:
Dă-mi, Doamne, ajutor la vreme de necaz. (Ps. 59,12)
Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează! Fă să strălucească faţa ta peste noi! (Ps. 66,1)
Ajutorul meu vine de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul. (Ps. 120,2)

La asupriri:
Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeule. (Ps. 3,7)
Doamne, cine este ca tine, cel ce izbăveşti pe cel slab din mâna celui mai tare decât el, şi pe cel sărac şi necajit de cel ce îl jefuieşte. (Ps. 34, 10)
Scoală, Doamne, în apărarea mea! Ridică-te, Dumnezeul meu, în sprijinul dreptăţii mele! (Ps. 34, 23)
Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea, nici te odihni, Dumnezeule! (Ps. 82, 1)
Miluieşte-ne, Doamne, miluieşte-ne că ne-am săturat de ocară. (Ps. 122, 5)
Scapă-mă, Doamne, de omul viclean, şi de bărbatul nedrept mă izbăveşte! (Ps. 139, 1)

La deznădejde:
Dumnezeu a mântuirea şi slava me; Dumnezeu este ajutorul meu; nădejdea mea e în Dumnezeu. (Ps. 61, 7)
Doamne, Dumnezeul puterilor, ferice de omul cel ce nădăjduieşte în tine! (Ps. 83, 13)
Ridică-ne iar, Dumnezeul, mântuirii noastre, şi-ţi abate mânia ta de la noi. (Ps. 84, 4)

Când ai greşit:
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte inima mea! Cercetează-mă şi află cugetele mele! (Ps. 138, 23)

Pentru iertarea păcatelor:
Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui tău! Izbăveşte-ne şi ne iartă nouă păcatele pentru numele tău! (Ps. 79, 9)
Învaţă-mă, Doamne, căile tale şi voi merge în adevărul tău! Întăreşte, în sufletul meu, frica de numele tău! (Ps. 85, 11)

Când mulţumeşti lui Dumnezeu:
Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! (Ps. 107, 1)
Slăbite-voi, Doamne, din toată inima mea şi înaintea îngerilor te voi cânta, că ai aascultat toate graiurile gurii mele! (Ps. 137, 1)
Închina-mă-voi la biserica ta cea sfântă şi voi slăvi numele tău, pentru mila şi credincioşia ta, că ţi-ai preamărit peste tot numele tău. (Ps. 137, 2)
În toate zilele te voi binecuvânta şi voi lăuda numele tău în veac şi în veacul veacului! (Ps. 144, 2)
Fie numele Domnului binecuvântat, de acum până în veac. (Ps. 112, 2)

Făgăduinţe faţă de Dumnezeu:
Chematu-te-am din toată inima mea, auzi-mă, Doamne, şi voi păzi aşezămintele tale! (Ps. 118, 145)
Dorit-am, Doamne, mântuirea ta, şi legea ta e desfătarea mea! (Ps. 118, 174)

Pentru slăvirea lui Dumnezeu:
Slăvi-te-vom, Dumnezeule, slăpvi-te-vom! Chema-vom numele tău şi vom vesti toate minunile tale! (Ps. 74, 1)
Binecuvintează, suflete al meu, pre Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu să binecuvinteze numele cel sfânt al lui! (Ps. 102, 1)
Binecuvintează, suflete al meu, pre Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, mare şi minunat eşti tu: cu slavă şi cu strălucire împodobit. (Ps.103,1)Viu va fi sufletul meu şi te va lăuda şi judecăţile tale vor ajuta mei. (Ps. 118, 175)
Laudă, suflete al meu, pe Domnul! Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea. Cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi! (Ps. 145, 1)

Pentru părinţi:
Doamne, sfinte, Împărate, care locuieşti sus în cer, caută cu milă şi cu îndurare asupra casei noastre. Dă sănătate tatei şi mamei, ca să poată îngriji de noi şi de toţi ai casei noastre. Amin.

joi, 19 august 2010

Belgia



* Biserica Sfintei Fecioare din Damme - Damme este portul oraşului Bruges. Biserica este măreaţă, cu trei nave.

* Biserica Maicii Domnului din Bruges - are opere de artă remarcabile, printre care mormintele lui Carol cel Curajos şi Maria de Burgundia. Sala este lungă, formată din cinci nave.

* Catedrala Sfântul Baaf din Gent - partea cea mai veche este cripta. Peste ea a fost construit în 1353 corul, iar o jumătate de secol mai târzi a fost adăugată o trecere de acces la cor.

* Catedrala Sfântul Mihail şi Sfânta Gudula din Bruxelles - este foarte impunătoare. În interioare, 12 pilaştri rotunzi susţin bolta din arcade. Figurile Apostolilor datează din epoca barocă.

marți, 3 august 2010

Danemarca


Arhitectura bisericească daneză a avut parte de multe influenţe, de exemplu - arhitectura barocă italiană şi franceză din secolele XVII şi XVII, clasicismul şi romantismul francez din secolul XIX.

Bisericile timpurii erau construite din bârne, după care au urmat cele din secolul XI construite din piatră, iar în secolul XIII apare goticul din cărămidă. În arhitectura prezentului se contopesc influenţele arhitecţilor străini cu modernitatea temperată.

* Biserica Maicii Domnului din Copenhaga - înlocuieşte catedrala rpmanică distrusă în lupta împotriva lui Napoleon. A fost ridicată după planurile lui Christian Frederik Hansen, sub forma unei construcţii pătrate în formă de cutie. Singura sa podoabă este porticul cu coloane, după modelul templelor antice, deasupra cărora se înalţă un turn masiv. În interioarele luminoase impresionează figurile apostolilor, mai mari decât în mărime naturală.
* Biserica Grundtving din Copenhaga - 1921-1940, în stil arhitectonic expresionism. Din exterior biserica seamănă cu o orgă gigantică şi acţionează în sensul expresionismului ca o uriaşă sculptură.