joi, 26 august 2010

Intrarea Domnului în Ierusalim


Troparul Intrării Domnului în Ierusalim

Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o,
pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.
Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând,
Ţie, Biruitorului morţii, strigăm:
Osana Celui dintru înălţime!
Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Tropar
Îngropându-ne împreună cu Tine prin Botez, Hristoase, Dumnezeul nostru,
vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta şi, cântând, strigăm:
Osana Celui dintru înălţime,
binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului!
Cu stâlpări lăudându-L mai înainte,
cu lemne mai pe urmă au prins pe Hristos Dumnezeu nemulţumitorii iudei;
iar noi, cu credinţă neschimbată pururea lăudându-L, ca pe un făcător de bine,
totdeauna strigăm către dânsul:
Binecuvântat eşti, Cel ce ai venit să chemi pe Adam!

Pe scaun, în cer, şi pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule,
laudă de la îngeri ai primit
Şi cântare de la pruncii cei ce strigau Ţie:
Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu